Ultimele stiri

Cod galben de ceață pentru județele Constanța și Tulcea. Îndemnul polițiștilor: Conduceți responsabil!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ceață valabil până la ora 09:00, pentru mai multe localități din județul Constanța. Avertizarea este valabilă și pentru județul Tulcea.

Sunt vizate: Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Ciobanu, Crucea, Peștera, Oltina, Aliman, Ghindărești, Adamclisi, Saligny, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Tortoman, Siliștea, Saraiu, Horia, Vulturu.

Se va semnala: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

Centrul INFOTRAFIC informează că se circulă în condiții de ceață care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, în majoritatea județelor țării. Vizibilitatea scăzută este și pe autostrăzile principale, respectiv: A 1 București – Pitești, A 2 București – Constanța, A 3 București – Ploiești și A 7 Ploiești – Adjud.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu foarte multă atenție, să reducă viteza, adaptând-o la condiții meteorologice și de trafic, să se asigure constant, pe tot parcursul traseului, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule și să evite orice manevră riscantă, mai ales depășirile periculoase, care pot produce accidente grave, cu urmări tragice! Conduceți responsabil!

 

Lasati un comentariu