Un cetățean de naționalitate turcă, condamnat pentru omor calificat și încarcerat la Penitenciarul București-Rahova, este căutat de autorități după ce nu s-a mai întors în detenție la expirarea permisiei de trei zile acordate în perioada 23–26 ianuarie 2026.
Potrivit Penitenciarului București-Rahova, luni, 26 ianuarie, în jurul orei 10:05, s-a constatat că deținutul Abdullah Atas, în vârstă de 45 de ani, aflat în regim semideschis, nu s-a prezentat la ora stabilită pentru revenirea în penitenciar. Acesta executa o pedeapsă definitivă de 22 de ani și 10 luni de închisoare pentru omor calificat.
Administrația penitenciarului a sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 și a informat mai multe instituții, printre care Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul General al Poliției Române, Poliția de Frontieră, Direcția de Imigrări, Poliția Locală, precum și Ambasada Turciei. Totodată, au fost mobilizate echipe de căutare formate din polițiști de penitenciare.
Poliția Capitalei a precizat că bărbatul a fost căutat la domiciliul din orașul Voluntari, însă nu a fost găsit, fiind demarate verificări pentru localizarea acestuia.
Conform legii, neprezentarea din permisia de ieșire este asimilată infracțiunii de evadare, faptă pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani, potrivit articolului 285 din Codul Penal.
Abdullah Atas a fost condamnat definitiv în decembrie 2017 pentru uciderea polițistului Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei. Fapta s-a produs în noaptea de 2 august 2015, în zona Șoselei Pipera, când Atas, aflat sub influența alcoolului, l-a lovit intenționat cu autoturismul pe agentul de poliție care îi făcuse semn să oprească. Victima a fost târâtă pe capotă aproximativ 350 de metri și a decedat după trei săptămâni de comă. Alcoolemia șoferului era cuprinsă între 1,95 și 2 la mie.
Autoritățile fac apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații despre persoana căutată, să sune la 112 sau la Penitenciarul București-Rahova, la numărul 021 420 08 10.
Semnalmente: înălțime 1,68 m, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten închis, ten deschis. La momentul părăsirii unității purta blugi negri, geacă albastră, bluză de trening gri și adidași albi.



