Ultimele stiri

Elevii de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța au marcat Unirea Principatelor prin lecții de economie și civism

Cu prilejul Zilei de 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române, elevii de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanța au participat la activități educaționale menite să aducă istoria mai aproape de prezent și de provocările viitorului.

În cadrul orelor desfășurate la modulele de specialitate din domeniul economic, profesorii au inițiat discuții aplicate despre semnificația Unirii ca moment fondator al României moderne, dar și despre rolul educației economice, financiare și civice în formarea tinerilor pregătiți pentru piața muncii și viața într-o societate democratică.

Activitățile au subliniat că, așa cum Unirea a creat premisele dezvoltării economice și instituționale a statului român, educația de calitate reprezintă astăzi fundamentul unei economii puternice și competitive. Elevii au fost încurajați să înțeleagă importanța competențelor economice, a spiritului antreprenorial, a responsabilității civice și a implicării active în comunitate.

Discuțiile au abordat și teme precum patriotismul modern, înțeles ca asumare a valorilor muncii, onestității, solidarității și respectului pentru lege. Aceste valori, consolidate zi de zi în școală, sunt esențiale pentru construirea unei Românii europene, cu forță economică, identitate culturală și deschidere către viitor.

Prin astfel de activități, Liceul Economic „Virgil Madgearu” își reafirmă rolul de instituție care formează nu doar viitori specialiști, ci și cetățeni conștienți, capabili să contribuie activ la dezvoltarea societății românești în spațiul european. În cadrul activităților dedicate Zilei Unirii, elevii au marcat și Ziua Internațională a Scrisului de Mână (National Handwriting Day), pe 23 ianuarie.

Activitatea a adus în atenție frumusețea și importanța caligrafiei, stimulând dezvoltarea cognitivă, gândirea logică, atenția și disciplina intelectuală, a declarat profesor economist Camelia Isabela Marcu.

Profesorii au subliniat că scrisul de mână rămâne un exercițiu de răbdare și claritate, contribuind la formarea unor tineri echilibrați și conștienți de propria expresie.

La ora de economie am înțeles că Unirea nu este doar un eveniment din trecut, ci începutul unei organizări care a permis dezvoltarea economică a României. Am realizat că educația este importantă pentru ca fiecare dintre noi să-și găsească locul pe piața muncii, a dezvăluit un elev din clasa a IX-a.

Pentru noi, ca elevi de clasa a XII-a, legătura dintre educația economică și viitorul profesional este foarte clară. Am discutat despre competențele de care avem nevoie pe piața muncii și despre rolul nostru ca viitori cetățeni”, a spus un alt elev din clasa a XII-a.

Orele dedicate Zilei Unirii ne-au ajutat să privim istoria dintr-o perspectivă actuală. Am înțeles că valorile precum munca, onestitatea și implicarea civică sunt esențiale pentru o Românie europeană puternică.” — elevă, clasa a XII-a.

Lasati un comentariu