Ultimele stiri

Crimă șocantă în Timiș. Un elev de 15 ani a fost ucis și îngropat de colegi

Sursă foto: Pexels.com

Un băiat de 15 ani a fost ucis și îngropat în grădina unei case din comuna Cenei, județul Timiș, iar anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele tragediei.

Trei suspecți sunt vizați: un minor de 13 ani, aflat în prezent la evaluare psihiatrică la Neuro-psihiatria Infantilă din Timișoara, și doi tineri, dintre care unul în vârstă de 21 de ani, care sunt audiați miercuri de procurorii timișeni, potrivit Agerpres.

Victima, Alin Mario Berinde, a plecat de acasă luni, cu trotineta, și nu s-a mai întors. Mama sa a anunțat dispariția, iar polițiștii au demarat căutările. În urma investigațiilor, oamenii legii au urmat urmele de sânge de pe un trotuar, au identificat obiecte aparținând băiatului și, săpând în grădina unei case, au descoperit cadavrul.

Potrivit informațiilor preliminare, conflictul ar fi izbucnit în fața casei minorului de 13 ani. Unul dintre prietenii victimei ar fi lovit-o cu un topor, apoi ceilalți suspecți ar fi participat la agresiune. Constatând că băiatul nu mai era în viață, suspecții l-ar fi transportat în grădină și l-ar fi îngropat. Trupul lui Alin a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.

Biroul de presă al Poliției Timiș a precizat că cercetările sunt în desfășurare și că se efectuează procedurile legale pentru clarificarea întregii situații.

Lasati un comentariu