O primă întâlnire a Grupului de lucru de la nivelul coaliției guvernamentale, dedicată stabilirii sistemului de defalcare și echilibrare a impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată destinate autorităților locale, a avut loc, miercuri, la Palatul Victoria.
Ședința a fost condusă de viceprim-ministrul Tanczos Barna, coordonator al grupului, și a reunit reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, precum și ai tuturor formațiunilor politice din coaliție, reprezentând diferite niveluri administrative – consilii județene, municipii, orașe și comune. La discuții a participat și premierul Ilie Bolojan.
Vicepremierul Barna a explicat că întâlnirea a avut ca scop centralizarea opiniilor privind necesarul de finanțare locală și cotele de repartizare a impozitului pe venit și a TVA. În urma discuțiilor, s-a conturat sprijin pentru menținerea integrală a impozitului pe venit ca sursă de finanțare a administrației publice locale, fiind subliniată totodată nevoia de echilibrare graduală a presiunii asupra bugetului național prin sistemul de echilibrare din TVA.
Ministerul Finanțelor va realiza simulări pe mai multe scenarii, iar în baza acestora va fi demarat dialogul cu structurile asociative ale autorităților publice locale. Obiectivul Guvernului este elaborarea unui buget echilibrat, care să sprijine dezvoltarea comunităților locale, să consolideze disciplina fiscal-bugetară și să continue reducerea deficitului bugetar, a precizat Tanczos Barna, citat într-un comunicat de presă.
Grupul de lucru are misiunea de a analiza nivelurile de repartizare a impozitelor către administrația locală, oportunitatea modificărilor și impactul acestora, pentru a fundamenta deciziile Guvernului în procesul de elaborare a bugetului de stat pentru 2026, se arată în comunicat.



