Un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru omor calificat asupra unui membru de familie după ce și-a ucis mama într-un apartament din cartierul Poarta 6, Constanța, în noaptea de duminică spre luni.
Potrivit procurorului criminalist Sadîc Zafer, tânărul, aflat sub influența alcoolului, a aplicat aproximativ 40 de lovituri de cuțit în față, abdomen și picioare. Lovitura care i-a adus moartea femeii a fost cea de la gât. Fapta a avut loc într-un apartament în care locuiau împreună, iar victima a murit în chinuri prelungite.
Anchetatorii au precizat că nu exista un conflict anterior între mamă și fiu și că acesta era șomer. După crimă, tânărul a părăsit locuința, s-a plimbat prin oraș și, copleșit de remușcări, a sunat la 112, recunoscând fapta.
Suspectul a folosit un cuțit tip baionetă cu lamă de 16 cm și, inițial, a declarat că a intrat peste mama sa în timp ce aceasta dormea, dar ulterior a precizat că se afla pe balcon când i-au venit gânduri să comită fapta. Motivul pare să fi fost furia provocată de reproșurile mamei legate de consumul său de alcool.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a tânărului, care riscă pedeapsa maximă – 15–20 de ani de închisoare sau închisoare pe viață.



