Ultimele stiri

Felicia Ovanesian, despre un clasament al infracționalității la nivel de țară: „Constanța apare ca având cel mai mare nivel”

Sursă foto: Facebook.com

Consilierul local Felicia Ovanesian atrage atenția asupra unui clasament recent în care municipiul Constanța apare pe primul loc la nivel național în ceea ce privește percepția infracționalității. Potrivit acesteia, analiza nu este realizată pe baza datelor oficiale, ci pe opiniile cetățenilor și, cel mai probabil, ale turiștilor.

În clasamentul orașelor din România, Constanța figurează cu un indice de 44%, aspect care, chiar dacă reflectă o percepție și nu statistici concrete, este considerat extrem de îngrijorător. Ovanesian subliniază că sentimentul de nesiguranță influențează direct comportamentul oamenilor: aceștia evită să iasă seara, ocolesc anumite zone, își limitează activitățile și amână decizii importante, inclusiv investițiile sau planurile turistice.

În opinia consilierului local, imaginea orașului contribuie decisiv la această stare de spirit. Lipsa iluminatului public, spațiile degradate, clădirile abandonate, mizeria, vandalismul, traficul dezorganizat și trotuarele impracticabile transmit ideea unui oraș scăpat de sub control.

A apărut un clasament în care Constanța apare ca având cel mai mare nivel de infracționalitate din țară. Am cercetat, este un clasament construit pe percepțiile cetățenilor, Constanței și foarte probabil turiști nu pe date oficial.. În clasamentul pe orașe din România, Constanța apare deci pe primul loc ca indice (44%). Chiar dacă este vorba doar despre percepție sau tocmai pentru că este percepție, este foarte grav: oamenii simt că orașul nu e sigur și își schimbă viața, obiceiurile. Nu mai ies seara, evită anumite zone, își țin copiii în casă, amână investiții, iar turismul se face în altă parte.
De ce s-a format opinia asta despre Constanța? Pentru că starea orașului o alimentează: întuneric pe străzi și alei, spații degradate, clădiri abandonate, terenuri neîngrijite mizerie și vandalism, trafic haotic, trotuare impracticabile, zone în care simți că nu există control. Când spațiul public arată ca și cum nimeni nu răspunde de el, mesajul perceput de cetățean este că și regulile sunt opționale. Iar de aici până la frică e un pas. În paralel, există și date oficiale/locale care trebuie avute în vedere: IPJ Constanța raportează, de exemplu, că în 2024 furturile (cele mai frecvente) au scăzut față de 2023. Tot IPJ a comunicat și creșteri pe anumite intervale, în funcție de perioada analizată.
Concluzia serioasă nu este să ne speriem de un titlu, ci că cineva trebuie să „trateze” semnalul: oamenii nu se simt în siguranță. Adică să rezolve problema iluminatului public imediat ce există reclamații, să se ocupe de curățenie și întreținerea rapidă a spațiului public pentru că mizeria și degradarea cresc nesiguranța, să apară patrule vizibile și să vedem intervenție rapidă la orice reclamație, mai ales cele legate de violență. Cam atât: percepțiile nu sunt de neglijat. Dimpotrivă, impun măsuri rapide, dar și energice!, a scis Felicia Ovanesian pe Facebook.com

.

Lasati un comentariu