Interdicția impusă de Australia privind accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale a declanșat un val de dezbateri internaționale, iar Regatul Unit este considerat principalul candidat să urmeze exemplul australian, relatează CNBC.
Măsura, intrată în vigoare la 10 decembrie prin Online Safety Amendment Act, obligă platforme precum Reddit, X, Instagram, YouTube și TikTok să aplice verificări stricte ale vârstei, sub sancțiunea unor amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni.
Aceasta este o problemă globală, iar guvernele de pretutindeni sunt presate să răspundă”, a declarat Daisy Greenwell, cofondatoare a organizației britanice Smartphone Free Childhood. Potrivit acesteia, „nimeni nu mai crede că status quo-ul funcționează pentru copii, părinți sau societate”.
În Marea Britanie, Camera Lorzilor urmează să voteze un amendament la Children’s Wellbeing and Schools Bill, care ar putea interzice accesul sub 16 ani. Prim-ministrul Keir Starmer s-a declarat favorabil ideii: „Toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv interzicerea accesului sub 16 ani. Trebuie să protejăm mai bine copiii de social media”.
Și Franța analizează măsuri similare, cu două proiecte de lege, unul dintre ele susținut de președintele Emmanuel Macron, vizând restricționarea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Autoritățile franceze subliniază că efectele negative ale social media asupra tinerilor sunt „numeroase și bine documentate”.
În Statele Unite, o interdicție federală este improbabilă, însă mai multe state, precum California și Texas, explorează măsuri similare pentru 2026. Ravi Iyer, director la Neely Center din cadrul University of Southern California, explică că „scopul principal al legii este schimbarea normelor, astfel încât tinerii să nu mai simtă că trebuie să folosească social media doar pentru că toți ceilalți o fac. Dacă majoritatea adolescenților vor fi în afara acestor platforme, impactul pozitiv ar putea fi major”.
Platformele de socializare se opun acestor restricții: Reddit a contestat legea australiană în instanță, Meta a cerut revizuirea interdicției, iar X a transmis utilizatorilor că aplicarea restricțiilor „nu este o alegere, ci o obligație legală”.



