Transportul public din Constanța se confruntă cu disfuncționalități majore, după ce sute de curse CT Bus ar fi fost anulate în ultimele zile. Zeci de constănțeni au reclamat situația pe pagina de Facebook a consilierului independent Felicia Ovanesian
Consilierul a menționat că în ultimele trei zile au fost primite numeroase sesizări din partea cetățenilor privind anularea curselor „pe bandă rulantă”. Un exemplu este linia 5B (Veterani – strada Fântânele), singura care deservește anumite zone ale orașului și care funcționează cu doar două autobuze pe traseu. În aceste condiții, anularea unei singure curse duce la timpi de așteptare de până la o oră.
„Cu abonamente plătite. Cu oameni care trebuie să ajungă la muncă, la școală, la medic”, subliniază Felicia Ovanesian.
Mai grav, potrivit unor informații primite „pe surse” din interiorul CT Bus, în ultimele trei zile ar fi fost anulate aproximativ 700 de curse dintr-un program deja redus, iar zilnic aproximativ 30 de șoferi nu ar avea vehicule disponibile pentru a ieși pe traseu.
În acest context, consilierul local solicită o verificare publică, bazată pe fapte, și face apel către constănțeni să confirme sau să infirme situațiile întâmpinate în ultimele zile, menționând explicit linia, data, ora programată și stația.
Felicia Ovanesian anunță că, în cazul în care sesizările se confirmă, va cere oficial CT Bus situația curselor neefectuate din ultimele trei zile, dar și de la începutul anului, defalcat pe linii, împreună cu explicațiile și măsurile concrete propuse, cu termene clare.
„Nu povești, nu scuze, ci cifre și plan”, transmite consilierul local, care ridică și o întrebare retorică la adresa autorităților ce descurajează folosirea autoturismelor personale: „Cu ce, mai exact, să circulăm când transportul public funcționează ca o tombolă?”.



