Polițiștii din județul Constanța au depistat, miercuri, 14 ianuarie a.c., doi bărbați care au încălcat grav legislația rutieră, fiind întocmite dosare penale în ambele cazuri.
Primul incident a avut loc în jurul orei 16.30, când polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au identificat un bărbat de 25 de ani care a condus un autoturism pe strada Eliberării din localitatea Valu lui Traian, deși avea dreptul de a conduce suspendat pentru perioada în curs.
Într-un alt caz, în jurul orei 9.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat un bărbat de 42 de ani care conducea un autoturism pe DN2A, în zona localității Ovidiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele situații, polițiștii au întocmit documentele legale, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.



