Ultimele stiri

„Afrodita cea modestă”, vedeta lunii ianuarie la Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța

Sursă foto: MINAC

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă, și în anul 2026, proiectul muzeal „Exponatul lunii”, un demers dedicat valorificării patrimoniului cultural și arheologic al spațiului istro-pontic. În luna ianuarie, publicul este invitat să descopere o piesă deosebită din colecțiile muzeului: „Afrodita cea modestă”, un fragment de statuetă feminină din marmură, datat în secolul al II-lea p. Chr., descoperit la Tomis.

Exponatul este prezentat într-un spațiu special amenajat în incinta Edificiului Roman cu Mozaic, fiind însoțit de un panou informativ amplu, care oferă vizitatorilor contextul istoric și artistic al piesei. Statueta poate fi admirată în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2026.

Fragmentul a fost descoperit la 11 iulie 2013, pe strada Traian din Constanța, în apropierea intersecției cu strada Petru Rareș, în timpul lucrărilor de infrastructură desfășurate în zona peninsulară a orașului. Aceste intervenții, realizate între anii 2012 și 2014, au prilejuit unele dintre cele mai importante descoperiri arheologice legate de anticul Tomis. Din cauza perturbării stratigrafiei până la o adâncime de aproximativ doi metri, contextul arheologic exact al statuetei nu a mai putut fi reconstituit, piesa fiind, cel mai probabil, deplasată în urma construcțiilor și distrugerilor din epocile ulterioare, inclusiv cele de la sfârșitul secolului al VI-lea – începutul secolului al VII-lea p. Chr.

Statueta este realizată din marmură albă cu cristale mari și se păstrează astăzi doar printr-un fragment din zona centrală a corpului. În forma sa inițială, piesa avea aproape un metru înălțime. Chiar și în starea fragmentară, se remarcă finețea execuției și atenția acordată detaliilor sculpturale. Pentru a reda aspectul original, specialiștii muzeului au realizat o reconstituire parțială a drapajului, folosind gips, integrând și fragmentele foarte mici recuperate la momentul descoperirii.

Poziția corpului și modul de purtare a veșmântului indică reprezentarea zeiței Afrodita, divinitatea frumuseții și protectoare a navigatorilor. Sculptura se înscrie în tipuri iconografice extrem de populare în Antichitate, precum „Afrodita născându-se din mare” sau „Afrodita ieșind din baie”, în care zeița îmbină eleganța cu un gest de pudoare, acoperindu-și parțial trupul. Deși fragmentul nu permite reconstituirea exactă a poziției brațelor, drapajul lăsat să alunece sub nivelul bazinului sugerează clar acest motiv al modestiei.

Postura statuetei indică sprijinul pe piciorul drept, cu cel stâng ușor retras, iar drapajul este dispus simetric – o formulă frecvent întâlnită în sculptura elenistică și reluată ulterior în epoca romană. Exemple similare sunt cunoscute în marile colecții europene, precum statueta din fosta colecție Ingenheim, păstrată astăzi la Berlin, datată tot în secolul al II-lea p. Chr.

Realizată din marmură importată, cel mai probabil din Insula Thassos, statueta de la Tomis ar fi putut fi lucrată într-un atelier local sau adusă dintr-un important centru artistic al lumii antice. Descoperirile similare din Tomis și din alte așezări ale Dunării de Jos confirmă circulația intensă a operelor de artă și a modelelor culturale în această regiune.

Chiar și fragmentară, „Afrodita cea modestă” rămâne o mărturie rafinată a gustului artistic antic și a modului în care comunitățile din Tomis au integrat influențe culturale și mitologice din întregul bazin mediteranean, decorând locuințe sau grădini cu reprezentări ale zeilor protectori.

Lasati un comentariu