Ultimele stiri

Președintele Nicușor Dan participă la summitul „Coaliției de Voință” de la Paris, dedicat garanțiilor de securitate pentru Ucraina

Președintele României, Nicușor Dan, participă marți, la Paris, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing), găzduită de Palatul Élysée. Summitul reunește lideri din 35 de țări care susțin Ucraina și are ca obiectiv avansarea discuțiilor privind încheierea războiului declanșat de Rusia, conflict care se apropie de al cincilea an.

Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea are loc în contextul intensificării eforturilor diplomatice coordonate de Statele Unite, sub conducerea președintelui american Donald Trump, pentru conturarea unui acord de pace și a unor garanții de securitate pentru Ucraina.

Convergență între SUA, Europa și Kiev

Summitul de la Paris are ca scop afișarea unei „convergențe” între Washington, statele europene și Kiev privind „modalitățile operaționale” ale garanțiilor de securitate ce ar urma să fie oferite Ucrainei în eventualitatea unui armistițiu, a transmis Palatul Élysée. Douăzeci și șapte de șefi de stat sau de guvern sunt așteptați în capitala franceză, alături de reprezentanți ai Uniunii Europene și NATO.

La reuniune participă, printre alții, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz, premierul italian Giorgia Meloni și premierul canadian Mark Carney. De asemenea, emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner participă fizic, marcând prima prezență oficială a Statelor Unite la un summit al acestei coaliții.

Liderii urmează să discute în special despre condițiile unui posibil armistițiu, mecanismele de reacție în cazul încălcării acestuia și principiul desfășurării unei forțe multinaționale care să ofere Ucrainei garanții de securitate după încheierea unui acord politic. Detaliile militare sensibile, precum efectivele sau contribuțiile statelor participante, nu vor fi făcute publice.

Reuniuni pregătitoare la Kiev

Summitul de la Paris este precedat de o serie de întâlniri pregătitoare. Sâmbătă, consilieri de securitate din 15 țări, inclusiv Franța, Germania și Canada, alături de reprezentanți ai UE și NATO, s-au reunit la Kiev pentru a analiza ultima versiune a planului de pace propus de Statele Unite. Trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff, a participat de la distanță la discuții.

„Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe documentele-cadru, în special garanțiile de securitate și abordările planului de pace”, a precizat negociatorul-șef al Ucrainei, Rustem Umerov. O altă reuniune pregătitoare, la nivelul șefilor de stat major, a avut loc luni.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită atât pentru calea diplomatică, cât și pentru continuarea unei apărări active, în cazul în care presiunea internațională asupra Rusiei va fi insuficientă. În discursul de Anul Nou, liderul de la Kiev a afirmat că un acord de pace este „gata în proporție de 90%”, însă viitorul teritoriilor ocupate de Rusia rămâne punctul cel mai sensibil al negocierilor.

Reuniunea de la Paris are loc pe fondul intensificării luptelor pe front. Rusia a revendicat recent cucerirea localității Grabovské din regiunea Sumî și a continuat atacurile asupra infrastructurii civile. În ajunul summitului, o clinică din Kiev a fost lovită de un atac rusesc, soldat cu doi morți și mai mulți răniți, iar alerte antiaeriene au fost declanșate pe întreg teritoriul Ucrainei.

Potrivit unei analize AFP, armata rusă a cucerit în 2025 peste 5.600 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, cel mai mare avans de la primul an al invaziei, în 2022.

Lasati un comentariu