Cinci avocați – Mirela Doicescu, Silvia Andronache, Cristina Andrei, Eduard Niță și Emil Mihail Tatu – au contestat oficial hotărârea adoptată de Consiliul Local Constanța prin care este prevăzută menținerea, și în anul 2026, a taxei pentru utilizarea domeniului public, în valoare de 200 de lei pe an. În acest sens, a fost depusă o plângere prealabilă, etapă obligatorie înaintea sesizării instanței.
Taxa, cunoscută în spațiul public drept „taxa lui Chițac”, a fost introdusă inițial în 2025 și a fost ulterior anulată de instanță, care a stabilit că aceasta este nelegală. Cu toate acestea, deși un număr foarte mare de constănțeni a achitat suma impusă, administrația locală nu a dispus până în prezent compensarea sau restituirea sumelor încasate.
Avocatul Emil Mihail Tatu a anunțat demersurile făcute printr-o postare publicată luni, 29 decembrie, pe rețelele de socializare. Acesta a precizat că hotărârea Consiliului Local privind instituirea taxei pentru anul 2026 a fost publicată abia în cursul zilei respective, moment în care a fost depusă plângerea prealabilă, alături de o cerere de suspendare a actului administrativ.
Abia azi s-a publicat hotărârea de Consiliu Local care instituie taxa de șmecher de 200 de lei pe 2026. În aceeași formulă de reclamanți, azi am depus plângerea prealabilă potrivit legii. Tot azi am depus și cererea de suspendare”, a scris Emil Tatu pe rețelele de socializare.
Contextul este similar cu cel de la sfârșitul anului 2024, când o inițiativă identică a dus, în final, la un proces câștigat de reclamanți, instanța declarând nelegală taxa. Proiectul a fost inițiat de primarul municipiului Constanța și a fost votat cu sprijinul consilierilor locali PNL, PSD și ai partidului Forța Dreptei.



