O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sâmbătă seară, într-un accident rutier în Medgidia, în județul Constanța, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Autospeciala, care circula în regim prioritar cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani care nu ar fi acordat prioritate la intersecția străzilor Ovidiu cu Romană.
În urma impactului, doi agenți de poliție și șoferul autoturismului au suferit vătămări corporale ușoare și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative pentru consum de alcool.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a anunțat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.




