Am decis să scriu aceste rânduri ca urmare a ceea ce s-a hotărât în Adunarea acţionarilor de la societatea Aeroporturi Bucureşti, când Ministerul Transporturilor a respins solicitarea Fondului Proprietatea referitoare la reluarea procesului de selecţie a unui auditor financiar, care avea ca atribuţii şi pregătirea listării societăţii la Bursa de Valori Bucureşti. Se impune o precizare foarte importantă: Ministerul Transporturilor deţine 89% din Compania Aeroporturi Bucureşti.
În câteva cuvinte încerc să explic de ce există această frică a companiilor de stat de a se lista la Bursă?
Suntem la Momentul T0, când compania nu este cotată la bursă. Să vedem ce se petrece în această companie la acest moment T0! Fiecare companie de stat este fieful unui partid care taie şi spânzură după bunul plac, nu după interesul companiei. Este important ca cei trimişi de partide să o ducă bine. Nu există transparenţă privind actul decizional. Numirile în funcţiile de conducere, şi nu numai, se fac pe criterii politice. Consiliile de administraţie sunt ocupate de neamuri, soţii, amante, lipitori de afişe. Pregătirea acestora nu are nicio legătură cu domeniul de activitate al companiei. Organigramele sunt supra dimensionate, partidele au tot interesul ca acestea să fie cât mai mari pentru a angaja câţi mai mulţi loialişti. Standardele de guvernanţă corporativă sunt doar pe hârtie. Nivelul salarizării se stabileşte la mica înţelegere-sindicate, acţionari (statul), consilii de administraţie-toţi de-ai lor. Este un control politic total asupra tuturor deciziilor. Veniturile consiliilor de administraţie se pot dubla, tripla sau se pot multiplica de mai multe ori. Ordonanţa de urgenţă 109/2021 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice prevede la Art.8 al.2 ”Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie este stabilită de către autoritatea publică tutelară prin contractul de mandat, în structura şi limitele prevăzute la alin. (3) şi (4).” Pare dură această prevedere din ordonanţă, dar trebuie să precizăm cine poate fi autoritate publică tutelară: ministerele de resort, consiliile judeţene, primăriile…Toate aceste structuri sunt populate tot cu politicieni.
Să presupunem că suntem la Momentul T1, când compania este cotată la bursă. Statul ar fi nevoit să cedeze o parte din controlul asupra societăţii către acţionarii minoritari care au cumpărat acţiuni prin bursă. Deci a apărut un actor nou, acţionarul minoritar, care vrea să ştie în orice moment ce se petrece cu banii investiţi în acţiuni. Aceasta înseamnă că este nevoie de o transparenţă totală pentru tot ce se întâmplă în firma respectivă. Acţionarii minoritari, care sunt de fapt investitori privaţi vor solicita ca în compania unde ei şi-au investit banii să se practice o guvernanţă corporativa reală, bazată pe competenţă. ”Pierderea controlului”, deşi parţială, este de neacceptat pentru cei care au făcut ce au vrut în aceste companii. Este greu să dai seamă cuiva, acum, după ce ani la rând ai fost stăpân absolut. Niciun politician nu poate accepta o limitare a libertăţii de mişcare în acea companie. Este lesne de înţeles că presiunea pentru performanţă nu este pe placul managementului companiei. Performanţa este necesară pentru a mulţumi investitorii şi, mai mult, pentru creşterea încrederi acestora în investiţia făcută. Raportările (auditurile) periodice, ca expresie a transparenţei, sunt o corvadă în plus şi greu de digerat pentru companie. Poate cea mai incomodă raportare este cea care comunică schimbările din conducerea companiei. Toate acestea limitează manevrele politice şi jocurile de culise. Şi mai este o problemă foarte importantă: niciun investitor nu vrea să vadă că de banii lui se ocupă manichiuristele, frizeriţele, top modelele, ”optarii” (cei fără bacalaureat) sau cei care au absolvit un chioşc universitar, ceea ce înseamnă că nu vor mai avea loc angajări politice.
Listarea va avea efecte pozitive pentru compania, va avea acces la capital pentru investiţii, va creşte profesionalismul şi competenţa, va fi foarte cunoscută atât pe plan intern, cât şi extern (internaţionalizarea companiei). Acest eşafodaj de argumente, pro listare, este eclipsat de interesele politicianiste. Politicienii sunt dispuşi să facă orice pentru a-şi păstra loialiştii în capul mesei cu bucate.
Prin listarea la bursă poate se va aplica şi în companiile de stat ceea ce Socrate definea prin ikeopragia, însemnând că fiecare persoană să facă ce ştie mai bine.
Pentru România efectele pozitive vor fi evidente: vor creşte veniturile la buget din vânzarea pachetelor minoritare şi din dividende, se va dezvolta piaţa de capital, va creşte capitalizarea Bursei.
Doar politicieni se tem de listarea la bursă deoarece îi obligă să renunţe la privilegii şi, totodată, îi scoate şi din zona de confort. Companiile de stat, care sunt şi hub-uri electorale, prin listarea la Bursă vor fi evaluate onest de piaţă, şi nu de partide. Frica de a pierde controlul asupra companiilor de stat este cea care generează această reticenţă.
Dar vor avea politicieni anvergura şi arhitectura intelectuală să gireze listarea la Bursă a companiilor de stat? Indiscutabil, este nevoie de o injecţie de voinţă politică! Şi de o schimbare de paradigmă!
Articol apărut inițial în Ziarul Financiar