Site icon ConstanțaTV

Conflict aplanat de jandarmi la intrarea în Mamaia, în a doua zi de Crăciun

Sursă foto: IJJ Constanța

În această dimineață, în jurul orei 05:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai multe persoane, în zona Pavilionului Expozițional, la intrarea în stațiunea Mamaia.

Potrivit autorităților, șase tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani s-au agresat fizic. Jandarmii, aflați în misiune de asigurare a ordinii publice, au intervenit prompt, au imobilizat persoanele implicate și au restabilit ordinea.

Ulterior, cei șase tineri au fost conduși la sediul Poliției Stațiunii Mamaia, unde au fost predați polițiștilor pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Exit mobile version