Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța a anunțat programul unităților sanitare publice care vor asigura asistența medicală de urgență, prin linii de gardă, în perioada sărbătorilor de iarnă: 25–28 decembrie 2025, 1–4 ianuarie 2026 și 6–7 ianuarie 2026.
Astfel, constănțenii pot apela, în caz de urgență, la următoarele unități medicale:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
– Unitatea de Primiri Urgențe / SMURD
– puncte de lucru UPU în Năvodari și Băneasa - Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța – camera de gardă
- Spitalul Municipal Medgidia – Compartiment Primiri Urgențe
- Spitalul Municipal Mangalia – Compartiment Primiri Urgențe
- Spitalul Orășenesc Cernavodă – Compartiment Primiri Urgențe
- Spitalul Orășenesc Hârșova – camera de gardă
- Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța – camera de gardă
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța va funcționa conform programului normal, cu mențiunea că, în această perioadă, va asigura și eliberarea certificatelor constatatoare de deces. Toate urgențele medicale vor fi semnalate exclusiv prin numărul unic de urgență 112.
De asemenea, cele trei centre de permanență din județ vor funcționa non-stop (24/24), asigurând asistență medicală în zilele libere de Crăciun și Anul Nou:
- Centrul de Permanență Cogealac, pentru localitățile Cogealac, Tariverde, Râmnicu de Sus și de Jos, Gura Dobrogei, Fântânele, Nuntași și Mihai Viteazu
- Centrul de Permanență Năvodari, care deservește Năvodari, Corbu, Lumina, Săcele, Istria și Sinoe
- Centrul de Permanență Cumpăna, pentru localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea
Pe durata sărbătorilor, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța va asigura și un serviciu de permanență la domiciliu, prin inspectori ai Serviciului de Control în Sănătate Publică. Problemele de sănătate publică pot fi semnalate la numărul de telefon 0241 838 330.
În ceea ce privește eliberarea avizelor sanitare pentru înhumare, transport sau pașaport mortuar, documentele vor fi transmise exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail igiena_mediului@dspct.ro, urmând ca avizul să fie comunicat solicitantului tot pe cale electronică.
Reprezentanții DSP Constanța le urează tuturor constănțenilor sărbători liniștite, un Crăciun fericit și un An Nou cu multă sănătate.




