Ultimele stiri

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Să ne recăpătăm forța unei națiuni conștiente de identitatea sa”

Sursă foto: captură video Facebook/Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă, subliniind importanța valorilor, a credinței și a momentelor petrecute alături de familie.

Nașterea lui Hristos este pentru noi, creștinii, sărbătoarea speranței, a luminii și a adevărului credinței. Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne amintește de acasă, de magia copilăriei și ne readuce mai aproape de esența valorilor care dau sens vieții noastre, a scris președintele pe Facebook.

El a accentuat că momentele alături de cei dragi reprezintă cele mai prețioase daruri, care, în agitația vieții cotidiene, sunt adesea subestimate.

În aceste zile speciale, să ne regăsim liniștea sufletească, puterea de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători, pentru ca, împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștiente de identitatea sa și hotărâtă să-și construiască viitorul cu încredere. Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat!, a mai adăugat Nicușor Dan.

Lasati un comentariu