Polițiștii constănțeni au identificat, în cursul zilei de 23 decembrie 2025, două cazuri de încălcare a legislației rutiere.
În jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au depistat un bărbat de 41 de ani care conducea un tractor neînmatriculat pe strada Dunării, în comuna Ghindărești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt în curs pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Tot pe 23 decembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța au oprit un bărbat de 65 de ani care conducea un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu sub influența alcoolului.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost transportată la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge. Evenimentul rutier s-a soldat cu pagube materiale, fără victime. Cercetările sunt în desfășurare.