Ultimele stiri

PROGNOZĂ METEO. Meteorologii au anunțat unde va ninge de Crăciun

Sursă foto: radianrnursing.ro

Meteorologii anunţă trei săptămâni cu temperaturi sub cele specifice perioadei, începând din 29 decembrie , în toată ţara, iar începând din 5 ianuarie, timp de două săptămâni, sunt prognozate cantităţi mari de precipitaţii în regiunile extracarpatice.

Potrivit meteorologilor, va ninge de Crăciun în București și jumătatea de sud a țării.

Săptămâna 22.12.2025 – 29.12.2025

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice, dar şi mai coborâte în cele nord-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026

Mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale

Lasati un comentariu