Deținutul Ionuț Văcărașu, în vârstă de 24 de ani, care evadase de la Penitenciarul Poarta Albă în urmă cu câteva zile, a fost prins în noaptea de joi spre vineri în localitatea Murfatlar. Acesta executa o condamnare de patru ani și șapte luni pentru tâlhărie calificată, în regim semideschis.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Poarta Albă, bărbatul a fost reținut de un echipaj mixt format din polițiști de penitenciare și urmează să fie reîncarcerat.
În legătură cu fapta săvârșită, Penitenciarul Constanța-Poarta Albă va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. De asemenea, se va declanșa procedura disciplinară prin sesizarea comisiei de disciplină și schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim de maximă siguranță, având în vedere riscul pentru siguranța penitenciarului”, au precizat autoritățile.
Evadarea constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani.




