Emil Tatu, avocat și jurnalist Constanța TV, a reacționat public la declarațiile primarului Vergil Chițac, care l-a numit „impostor” și a sugerat că ar avea motivații politice în contextul protestului spontan de la CT BUS.
A afirmat despre mine, care am o vechime de 10 ani în a apăra acești oameni, că sunt un impostor. Este cel puțin neavenit. Cât despre ambiții politice, nu am avut, nu am și nu voi avea. Nu am candidat, nu candidez și nu voi candida și nu este ceva ce afirm în momentul ăsta, este fără echivoc ceea ce spun: nu voi candida pentru nici o funcție aleasă și nu voi accepta nici o funcție numită, a precizat Emil Tatu.
El a subliniat că singura sa preocupare este ca viața în Constanța să se îndrepte spre normalitate și că, în calitate de om de presă, va continua să critice administrația atunci când este cazul, bazându-se pe argumente.
Raportat la faptul că urmăresc administrația și aduc în atenția publică greșeli ale acestei administrații, nu înseamnă o urmărire, este cel puțin datoria civică pe care ar trebui să o aibă orice cetățean al Municipiului Constanța, dar cu atât mai mult a unui om de presă. Când se întâmplă lucruri bune în Constanța le spun. Partea proastă este că nu am găsit atât de multe lucruri bune care să poată fi aduse în atenția publică, a mai adăugat Tatu.
Iată mesajul scris de Emil Tatu pe Facebook:
Azi, în loc să vorbească despre soluții, domnul primar Vergil Chițac a ales să mă atace public (din nou) și să spună că protestul de la CT BUS ar fi „motivat politic”, pentru că lângă sindicat ar fi „un avocat… un activist politic… un impostor și un ipocrit” care ar avea „ambiții politice” – eu. Bun. Acum, realitatea din teren – cea care contează pentru Constanța – e mult mai simplă decât orice etichetă: Oamenii de la CT BUS au o singură cerință: demisia Directorului General și a Directorului Financiar. După un an de tensiuni cu conducerea, motivele punctuale s-au strâns într-o nemulțumire generalizată. Atât. Nu “platforme”, nu “campanii”, nu “conspirații”.
Și mai e o realitate, pe care azi am pus-o direct pe masă, după ore întregi de discuții: Dacă cei doi nu se agață de funcții, oamenii ies pe traseu în secunda doi. Asta spun oamenii, nu eu. Eu doar le-am transmis celor doi cat si CA-ului, mesajul oamenilor, doar ca mai calm. De aceea i-am întrebat, pe amândoi, foarte simplu: ce contează mai mult – funcțiile voastre sau ca orașul să nu mai fie paralizat? Din păcate, răspunsul practic de azi a fost clar: funcțiile. Mai mult: La ultima discuție a serii, Directorul General a cerut ca, dacă ei doi demisionează, să demisioneze și liderii de sindicat; Sunt martori la asta. Unul din ei este consilierul local Ovidiu Cupșa care a participat la toate discutiile interminabile de azi si care a avut aceeași poziție, în sensul că detensionarea e simplă dar presupune să nu te agăți de scaun. Doamna Director Financiar a cerut ca și eu să “demisionez” – adică să nu mai reprezint acești oameni. Adică nu discutăm despre cum scoatem autobuzele pe traseu, ci despre cum “curățăm” pe cineva din peisaj. Fix invers decât interesul public. Patru persoane au redactat aceste demisii (Directorul General, liderii de sindicat si eu). Doamna Director Financiar încă nu. Rezultatul? Constanța va fi paralizată și mâine (17.12.2025). Și ca să fie limpede, pentru cei care au prins gustul etichetelor: NU e despre mine. Domnul primar spune că am “ambiții politice”. Repet clar: nu am candidat, nu candidez și nu voi candida. Sunt avocatul acestor oameni de 10 ani, cu mult înainte de epoca Chițac. Si Decebal Făgădău credea atunci că am ambiții politice. Iar eu nici atunci nu aveam, cum nu am nici acum si nici nu voi avea, nu stiu cum sa mai repet asta ca sa se inteleaga pe deplin. Vreau doar un oras normal, administrat pentru oamenii lui. Dacă un pas în spate de-al meu ajută ca unii să înțeleagă, în sfârșit, că nu asta e povestea, îl fac. Oricând. Dar până atunci, eu rămân cu singura idee care a contat azi, de la primul cuvânt din sala de ședințe până la ultimul: cum aducem AZI autobuzele înapoi pe traseu. Constanța nu are nevoie de atacuri la persoană. Are nevoie de transport public. Las mai jos in comentarii articolul cu declarația Primarului și răspunsul meu detaliat la final. Altfel, ne vedem joi în direct. Distribuirile m-ar ajuta să ma fac mai bine înțeles, sper. A, și semnați și petiția cu demisia conducerii SPIT dacă tot ajungeți până aici cu cititul, o las tot în comentarii. Și aia merită distribuită. E despre sancționarea batjocurii la adresa a 60.000 dintre noi, a scris Emil Tatu pe Facebook.com.