Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus la Curtea de Apel București o acțiune în vederea constatării calității de colaborator al Securității pe numele lui Beazit Ali, consilier municipal PNL în Consiliul Local Constanța și profesor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Ali este cunoscut ca apropiat al primarului Vergil Chițac, potrivit dobrogealive.ro.
Mădălin Hodor, vicepreședinte al Colegiului CNSAS, a declarat pentru „Dobrogea Live” că instituția a strâns probe care indică faptul că Ali ar fi furnizat informații Securității, denunțând activități considerate potrivnice regimului comunist.
Contactat de publicație, Beazit Ali a recunoscut că a transmis informații, însă a susținut că acestea au fost furnizate Contrainformațiilor Militare, nu Securității.
Eu am avut o cumnată care a plecat legal din țară. Era militar și trebuia să dau informații despre ea. Nu am dat la Securitate, am dat la Contrainformații Militare”, a afirmat consilierul.
Reprezentantul CNSAS a precizat însă că Direcția a IV-a a Contrainformațiilor Militare era parte integrantă a Securității, ceea ce contrazice afirmațiile lui Ali.
Potrivit legii, consilierii locali declară pe propria răspundere dacă au fost lucrători sau colaboratori ai Securității, sub sancțiunea falsului în declarații. Beazit Ali a spus că „justiția va stabili adevărul”.
Beazit Ali deține, pe lângă funcția de consilier local și poziții academice, o pensie specială de aproximativ 7.000 lei lunar. Curtea de Apel București a înregistrat dosarul, însă primul termen de judecată nu a fost stabilit încă.



