Polițiștii constănțeni au depistat, sâmbătă, 7 decembrie, doi bărbați care au condus autovehicule sub influența alcoolului, în două situații distincte, unul dintre șoferi fiind și fără permis de conducere.
În jurul orei 16.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au oprit pentru control un bărbat de 30 de ani, care conducea un autoturism pe strada Cășăriei. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Tot pe 7 decembrie, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 3 Poliție Costinești au identificat un bărbat de 61 de ani, care conducea un autoturism pe strada Școlii din localitate, aflându-se în stare de ebrietate. Testarea alcoolemiei a indicat 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În acest caz, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta. Oamenii legii reamintesc că alcoolul la volan și conducerea fără permis sunt infracțiuni grave, care pun în pericol atât viața șoferilor, cât și a celorlalți participanți la trafic.




