În urma alegerilor locale parțiale desfășurate pe 7 decembrie 2025 în județul Constanța, comunele Lumina și Dobromir și-au ales noi primari, după decesul primarilor anteriori.
În comuna Lumina, scrutinul a fost organizat după decesul fostului primar Dumitru Chiru, care a încetat din viață pe 3 aprilie 2025. Potrivit primelor rezultate, Daniel Mantea (PSD) a câștigat alegerile pentru funcția de primar al comunei Lumina. În comuna Lumina, dintre cei 10.561 de alegători înscriși pe listele electorale, 4.905 persoane și-au exercitat dreptul de vot. Dintre aceștia, 4.859 au votat pe listele permanente și complementare, 26 pe liste suplimentare, iar 20 de alegători au utilizat urna mobilă, prevăzută pentru persoanele cu probleme de mobilitate sau care nu au putut ajunge la secțiile de vot. În această localitate au fost organizate șapte secții de votare, iar cinci candidați au luptat pentru funcția de primar.
La Dobromir, Visel Iusein a câștigat bătălia electorală, învingându-l pe candidatul PNL Niculcea Paul. În total, candidatul PSD a obținut 992 de voturi. Iusein Visel a mai fost primar în comuna Dobromir timp de trei mandate, între anii 2004-2008, 2008-2012, 2016-2020. Acesta a câștigat și alegerile locale din anul 2020, exercitând funcția de primar până la începutul anului 2021. La rândul său, comuna Dobromir, 1.558 de alegători s-au prezentat la urne din totalul de 2.603 înscriși pe lise. Dintre aceștia, 1.532 de voturi au fost înregistrate pe listele permanente și complementare, 9 pe liste suplimentare, iar 17 alegători au utilizat urna mobilă. În Dobromir au funcționat șase secții de votare.





