Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat joi o avertizare dură către Uniunea Europeană, după propunerea Comisiei Europene de a folosi activele rusești înghețate pentru a finanța cheltuielile militare și serviciile esențiale din Ucraina.
Dacă Uniunea Europeană va încerca să confişte activele ruseşti îngheţate în Belgia sub pretextul unui aşa-numit «împrumut de reparaţii», Rusia ar putea considera această mișcare ca fiind un casus belli, cu toate implicațiile pentru Bruxelles și pentru fiecare țară membră a UE”, a scris Medvedev pe X.
Fostul președinte al Rusiei a avertizat că fondurile ar putea fi „returnate”, dar nu prin instanțe, ci sub formă de reparații reale plătite în natură de către inamicii învinși ai Rusiei”.
Comisia Europeană propune utilizarea fără precedent a activelor rusești înghețate sau a împrumuturilor internaționale pentru a strânge aproximativ 90 de miliarde de euro destinate Ucrainei în următorii doi ani, pentru a acoperi cheltuielile militare și serviciile de bază.
Medvedev, considerat odinioară un reformator, s-a transformat în unul dintre cei mai radicali susținători ai pozițiilor dure ale Moscovei după începerea agresiunii ruse în Ucraina.





