Marți, în jurul orei 12.40, polițiștii Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați cu privire la prezența unui autoturism parcat pe marginea drumului ce duce către pădurea Comorova. În urma verificărilor, s-a stabilit că mașina aparține lui Ionuț Cristian Dobrescu, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Constanța, care fusese dat dispărut de către familie. Bărbatul a părăsit voluntar domiciliul în data de 30 noiembrie, iar dispariția sa a fost sesizată poliției la data de 1 decembrie, în jurul orei 11.00. Polițiștii au început căutările în pădure și, în scurt timp, au descoperit bărbatul spânzurat. Trupul neînsuflețit a fost … Continuă lectura O familie din Constanța trece prin clipe grele: Ionuț Cristian, care fusese dat dispărut, a fost găsit spânzurat în pădure
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba