Vlad Pascu, tânărul condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, a cerut rejudecarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Și Fundația Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA) figurează ca recurent în acest proces.
Accidentul în cauză s-a produs pe 19 august 2023, pe DN39, între Vama Veche și 2 Mai, și s-a soldat cu moartea a doi tineri, Roberta (20 ani) și Sebastian (21 ani). Alți trei participanți la trafic au fost răniți. Vlad Pascu, testat pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină, a părăsit locul faptei și a fost prins ulterior în Vama Veche.
De la trimiterea în judecată, cazul a fost marcat de controverse. Prima judecătoare, Ioana Ancuța Popoviciu, a fost acuzată de neglijență și transferată după reclamații privind lipsă de profesionalism și atitudini nepotrivite. Procesul a fost preluat de Carmen Claudia Berevoescu, președinta Judecătoriei Mangalia, care a finalizat cauza.

La Curtea de Apel Constanța, apărarea lui Pascu a cerut reducerea pedepsei, invocând „severitatea exagerată” a condamnării și un denunț depus de inculpat într-un alt dosar DIICOT. În replică, avocații familiilor victimelor au solicitat schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, ceea ce ar fi putut trimite dosarul înapoi la Mangalia pentru rejudecare.
Primul termen la ICCJ a fost stabilit pe 18 noiembrie, iar pronunțarea a fost amânată pentru 16 decembrie 2025. Instanța urmează să decidă dacă va admite solicitarea de rejudecare și eventualele modificări ale pedepsei.
Citește și:





