În urma ședinței Consiliului Județean Constanța de vineri, 28 noiembrie, președintele Florin Mitroi a declarat că intenționează ca până la finalul acestui an funcția de vicepreședinte al instituției să fie ocupată. Deși a purtat discuții cu reprezentanții principalelor partide, acesta afirmă că niciuna dintre formațiuni nu a venit cu o propunere concretă.
Mitroi a explicat că a inițiat dialogul încă din anul trecut, atât cu PSD, cât și cu AUR și USR, în încercarea de a desemna o persoană pentru postul vacant.
Am luat legătura cu liderii politici anul trecut. Am discutat cu PSD, AUR și USR. Cei de la PSD mi-au spus atunci să am răbdare, că îmi vor da un vice și că vor vota toate proiectele în interesul constănțenilor, lucru care s-a întâmplat”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, social-democrații și-ar fi nuanțat poziția în urmă cu aproximativ trei luni, când i-au transmis că vor analiza dacă mai susțin sau nu o nominalizare.
Acum trei luni am vorbit din nou cu ei și mi-au spus că se vor gândi dacă mai dau un vice sau nu”, a precizat Mitroi.
În același timp, liderul administrației județene subliniază că nu a primit nicio solicitare sau propunere oficială din partea altor partide. În aceste condiții, Florin Mitroi ia în calcul să facă numirea unilateral, chiar luna viitoare.
Nu am avut nicio solicitare din altă parte, asta recunosc. Luna viitoare mă gândesc să pun un vice”, a afirmat el.
Mitroi a ținut să sublinieze că, indiferent de apartenența politică a consilierilor, obiectivul său principal rămâne buna administrare a județului: „Eu discut cu consilierii, indiferent de partidul din care fac parte. Sunt aici pentru a face lucruri pentru acest județ, nu pentru interese juridice sau de grup”, a transmis președintele CJC.





