Ultimele stiri

Extrădarea lui Sorin Oprescu, respinsă de judecătorii greci

Sursă foto: adevarul.ro

Curtea de Apel din Salonic a respins cererea de extrădare a fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurorii eleni.

Oprescu nu a fost prezent în sala de judecată când s-a analizat solicitarea autorităților române de extrădare, deoarece, conform unor surse judiciare, ar fi internat în spital, conform TVR Info.

Fostul primar are de executat în România 9 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și spălare de bani. A fost reținut luna trecută pe aeroportul din Salonic, iar ulterior a fost pus în libertate pe cauțiune până la decizia definitivă privind extrădarea.

Decizia instanței elene de respingere a cererii de extrădare poate fi contestată de procurorii din Grecia, ceea ce înseamnă că procedura judiciară nu s-a încheiat definitiv. Autorităţile române așteaptă evoluțiile din Grecia pentru a-l aduce pe fostul edil al Capitalei să-și execute pedeapsa în România.

Lasati un comentariu