Doi tineri de 22 de ani au fost depistați de polițiștii de mediu în Constanța în timp ce transportau peste 20.000 de articole pirotehnice fără a avea dreptul legal de a le deține.
În noaptea de 18/19 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au depistat doi bărbați, de 22 de ani, care ar fi transportat articole pirotehnice, fără drept.
Bărbații, de 22 de ani, din județele Ilfov, respectiv Dâmbovița, au fost identificați, în municipiul Constanța, în timp ce se deplasau cu un autoturism.
În urma verificărilor autovehiculului, au fost depistate 20.374 bucăți de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, iar din investigații a reieșit faptul că niciuna dintre persoanele în cauză nu deține calitatea de pirotehnician autorizat pentru a putea efectua operațiuni cu articolele pirotehnice identificate.
Întreaga cantitate, de aproximativ 300 de kilograme, de materiale pirotehnice, dar și autoturismul, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și comercializare de articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și P1, fără drept.





