O nouă crimă a șocat România. Totul s-a produs în cursul serii de sâmbătă, 8 noiembrie, în comuna Beciu, județul Teleorman, unde Mihaela, o femeie de 26 de ani, mamă a trei copii, a fost ucisă cu 15 lovituri de cuțit de fostul său partener, în timp ce își ținea băiețelul în brațe. Incidentul s-a petrecut în fața bisericii locale, în plină stradă, chiar de ziua de nume a victimei, relatează impactnews24.
Bărbatul de 42 de ani din Teleorman care, sâmbătă, 8 noiembrie, și-a omorât soția în plină stradă, după ce a înjunghiat-o de mai multe ori, era deja vizat într-un dosar penal pentru fapte grave sesizate cu mai puțin de două luni înainte. Femeia îl acuzase atunci că a răpit-o și violat-o, însă poliţia a considerat că nu se impun alte măsuri preventive, în afara ordinului de protecţie.
Reprezentanții IPJ Teleorman au precizat că la 26 septembrie femeia de 26 de ani a reclamat că soțul ei a încălcat ordinul de protecție. Ea a susținut că acesta a luat-o cu forța dintr-un parc din Turnu Măgurele, a băgat-o în mașină blocând uşile şi a dus-o în apropierea unui câmp, obligând-o să întrețină relații sexuale.
În urma sesizării, s-a deschis dosar penal pentru viol, lipsire de libertate, încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. Poliția afirmă că, în colaborare cu procurorii, nu s-au identificat elemente suficiente pentru a dispune măsuri preventive împotriva bărbatului.
Un ordin de protecție provizoriu fusese emis încă din 22 septembrie, iar pe 26 septembrie Judecătoria Turnu Măgurele a instituit un ordin de protecție pentru șase luni. Poliția menționează că femeia a refuzat instalarea unui sistem electronic de monitorizare a agresorului, iar polițiștii au acționat conform procedurilor.
Şeful Poliţiei Române: În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică
Şeful Poliţiei Române anunţă că poliţiştii din Teleorman au deschis dosar penal şi au sesizat unitatea de parchet competentă după ce femeia ucisă sâmbătă de soţ reclamase, în ziua de 26 septembrie, că acesta a răpit-o şi violat-o, agresiunile având loc în condiţiile în care exista un ordin de protecţie provizoriu emis de Poliţie şi chiar în ziua în care un al doilea ordin de protecţie, pentru şase luni, era emis de către instanţa de judecată.
După cazul de la Teleorman, conducerea Poliţiei anunţă că a dispus verificări la nivel naţional cu privire la modul în care sunt gestionate cazurile de violenţă domestică. Autorităţile fac apel către victimele violenţei domestice să accepte ca agresorului să i se monteze dispozitiv de monitorizare electronică.
În data de 26 septembrie 2025 victima a sesizat comiterea unei infracţiuni respectiv viol, lipsire de libertate şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal şi au sesizat unitatea de parchet competentă. În cazul în care vor fi identificate nereguli cu privire la respectarea procedurilor de lucru, nu voi ezita să iau măsuri drastice”, anunţă chestorul Benone Marian Matei.
Acesta subliniază că la nivelul conducerii Poliţiei Române a transmis, „cu caracter permanent” mai multe măsuri şi linii de acţiune al căror rol este de a-i pregăti continuu pe poliţişti şi care vizează inventarierea tuturor cazurilor „cu potenţial de escaladare” şi „întărirea cardului dispoziţional”.
A fost emisă o dispoziţie privind modalităţile concrete de intervenţie în aceste cazuri, în concret au fost transmise sarcini cu privire la inventarierea tuturor cazurilor de violenţă domestică, de analizare a acestora şi de luare a măsurilor ce se impun. În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică, măsurile concrete luate pentru toate aceste activităţi, de exemplu protecţia victimelor violenţei domestice”, a anunţat şeful Poliţiei Române.
Acesta a precizat că femeia din Teleorman a refuzat de două ori ca agresorului său să îi fie montat dispozitiv de monitorizare electronică. Benone Marian Matei a lansat un apel către victimele violenţei domestice să accepte ca agresorului să i se monteze astfel de dispozitiv.
La rândul său, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Eduard Miriţescu, a anunţat, luni, că la nivelul inspectoratelor de poliţie are loc „un efort instituţional important” cu privire la combaterea violenţei domestice, explicând în ce constau măsurile transmise în teritoriu pentru gestionarea unitară şi eficientă a cazurilor de violenţă domestică.
Miriţescu spune că se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de implementare a măsurilor de prevenire a violenţei domestice, dar şi evaluarea şi monitorizarea periodică, de către managementul Inspectoratelor a acestor cazuri, avându-se de asemenea în vedere digitalizarea fluxurilor de date şi activităţilor procedurale derulate de Poliţie în cazurile reclamate care vizează violenţa domestică.
Adjunctul şefului Poliţiei vorbeşte despre stabilirea unor „termene limitative pentru verificarea aspectelor sesizate şi a măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie”, în aşa fel încât, în primele trei zile de la incident un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul unităţii de poliţie să facă o primă evaluare a modului în care a fost gestiona cazul de violenţă domestică, au fost inclusiv să lămurească motivele pentru care victima a refuzat monitorizarea electronică a agresorului.
Oficialul Poliţiei a explicat că, ulterior, verificările în cazurile de violenţă domestică se derulează săptămânal, conform măsurilor transmise.
Totodată, s-a luat în calcul să se stabilească termene limitative de verificare a aspectelor sesizate în aceste incidente de violenţă domestică, care în urma primelor verificări nu s-au concretizat în emiterea unor ordine de protecţie, dar s-a impus prin acest cadru dispoziţional verificarea în primele trei zile de la înregistrarea evenimentului, a modalităţii de gestionare a situaţiei precum şi, ulterior, săptămânal şi lunar. Totodată s-a reglementat într-un mod uniform modalitatea de derulare a activităţilor procedurale în aceste situaţii, inclusiv cu informarea acelor autorităţi sau entităţi cu atribuţii şi competenţe în domeniu. Nu în ultimul rând, s-a dispus evaluarea şi monitorizarea acestor cazuri zilnic, săptămânal şi lunar la nivelul fiecărui palier de management din cadrul unităţilor de Poliţie”, spune el.
Miriţescu subliniază că doar prin intermediul acestor reglementări nu se va elimina integral riscul producerii unor noi evenimente, însă exprimă „disponibilitatea totală” a Poliţiei de a participa la efortul colectiv de atingere a obiectivului c are vizează toleranţă zero cu privite la violenţa domestică.






