Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-un interviu pentru Digi24, că președintele Capitalei, Nicuşor Dan, pe care îl cunoaște de aproape trei decenii, „are tot ce îi trebuie”, dar „îi lipsește viteza”.
Întrebată despre ce crede că îi lipsește lui Nicuşor Dan, vicepremierul a declarat:
„Aici eu nu-s obiectivă, pentru că, am spus deja public, îl cunosc pe Nicuşor Dan din tinereţe, cred că din ’96-’97. Eu cred că Nicuşor Dan are tot ce îi trebuie, îi lipseşte viteza. Aici ne deosebim, el face lucrurile într-un alt ritm”, a explicat Gheorghiu într-un interviu pentru Digi24.
Oana Gheorghiu, în vârstă de 56 de ani, este cofondatoare și copreședintă a Asociației Dăruiește Viață, organizație nonprofit cunoscută pentru proiectele sale majore în domeniul infrastructurii medicale și advocacy. Sub conducerea sa, asociația a reușit să atragă peste 100 de milioane de euro din donații private, contribuind, printre altele, la construcția primului Spital pentru Copii cu cancer din România, situat la Marie Curie.
Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, specializată în management economic, Gheorghiu a acumulat o experiență vastă în gestionarea proiectelor complexe și atragerea de fonduri, calități considerate esențiale pentru reformele pe care le va coordona în calitate de viceprim-ministru.
Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu pentru postul vacant de viceprim-ministru, poziție rămasă liberă după demisia lui Dragoș Anastasiu, în luna iulie, ca urmare a unui scandal de corupție. Până atunci, postul fusese ocupat interimar de Bolojan.
Guvernul a transmis că experiența Oanei Gheorghiu în proiecte cu impact social major va fi pusă în slujba unor reforme importante pentru România, într-un moment în care țara are nevoie de toate energiile pentru a construi un stat mai eficient și mai funcțional în beneficiul cetățenilor.






