Acţiunea JUPITER continuă, joi, pentru cea de-a patra zi, fiind puse în aplicare peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară care vizează destructurarea unor reţele specializate în infracţiuni economico-financiare şi de criminalitate. Prejudiciul total estimat în dosarele instrumentate depăşeşte 220 de milioane de lei.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul Operaţiunii „JUPITER 4”, în cursul zilei de astăzi, 6 noiembrie 2025, se desfăşoară 57 de acţiuni operative, în cadrul cărora au loc 304 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe ale ţării”, a transmis, joi, Parchetul General.
Dosarele instrumentate vizează infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălarea banilor, evaziune fiscală, obţinerea ilegală de fonduri, constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, contrabandă calificată, deţinere sau port fără drept de arme neletale supuse autorizării, contrafacere, acces ilegal la un sistem informatic, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, fals intelectual, fals informatic, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, infracţiuni privind regimul deşeurilor, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, introducere, modificare sau ştergere de date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, trafic de produse sau substanţe toxice, refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi infracţiuni la regimul jocurilor de noroc.
Procurorii precizează că acţiunile vizează destructurarea unor reţele specializate în infracţiuni economico-financiare şi de criminalitate, responsabile pentru un prejudiciu de 221.850.000 lei.
Un alt obiectiv îl reprezintă întreruperea activităţilor ilicite care aduc prejudicii semnificative bugetului de stat şi afectează buna funcţionare a sectoarelor economice strategice. Cele 304 percheziţii domiciliare au, totodată, ca scop identificarea persoanelor implicate, ridicarea documentelor contabile şi a probelor relevante, precum şi oprirea derulării activităţilor infracţionale şi stoparea fluxurilor financiare ilegale. Se urmăreşte, de asemenea, instituirea de măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului creat. În egală măsură, operaţiunea contribuie la consolidarea unui mediu concurenţial echitabil şi la asigurarea transparenţei în formarea preţurilor, prin prevenirea şi sancţionarea practicilor economice ilicite care pot distorsiona corectitudinea pieţei”, au mai precizat procurorii.
UPDATE 09:15. Poliţiştii şi procurorii fac, joi, percheziţii în Bucureşti la două firme suspectate de infracţiuni în legătură cu mecanismul de compensare a preţurilor la energie electrică.
În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează opt percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, şi spălarea banilor”, anunţă, joi, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că, în perioada aprilie – august 2022, două societăţi comerciale ar fi indus în eroare reprezentanţi ai unei instituţii, prin depunerea la aceasta, în cadrul mecanismului de compensare a preţurilor la energie electrică, a mai multor deconturi prin care ar fi solicitat şi în temeiul cărora ar fi încasat de la bugetul de stat sume mai mari decât cele la care aveau dreptul potrivit legii.
La baza acestora s-ar fi aflat un preţ mediu de achiziţie al energiei electrice livrate către clienţii finali, supradimensionat în mod fraudulos ca urmare a unor vânzări succesive anterioare a acestei cantităţi de energie, prin interpunerea artificială pe lanţul de tranzacţionare a unor societăţi făcând parte din acelaşi grup şi practicarea unui preţ unitar/MWh augmentat în mod artificial, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat în acest moment la 104.346.359,33 de lei”, arată poliţiştii.
Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei.
UPDATE 09:35 Potrivit informațiilor publicate de G4Media, ancheta vizează companii din grupul Tinmar, deținut de omul de afaceri Augustin Oancea, grup care se prezintă drept „cel mai mare furnizor privat de energie din România”.
Perchezițiile au loc la patru firme din grup – Energy, Lord Energy, Solprim și Eye Mall – precum și la administratorii acestora, potrivit aceleiași surse.
Procurorii suspectează că respectivele societăți ar fi tranzacționat energie între ele la prețuri artificiale, pentru a crește artificial valoarea deconturilor în cadrul schemelor de plafonare și compensare aplicate în sectorul energetic.
Anchetatorii consideră că prin acest mecanism s-au creat pierderi importante pentru bugetul de stat și s-a urmărit obținerea de profituri nejustificate din fondurile destinate sprijinirii consumatorilor.






