Ultimele stiri

Trei pisici din România, desemnate cele mai frumoase din lume în 2025

Un exemplar Wild Forest’s Nordri, impunător Norvegian de Pădure alb născut în România, a cucerit titlul suprem de Campion Mondial 2025, în faţa a peste 750 de pisici din 35 de ţări, în cadrul Campionatului Mondial Felin 2025, desfăşurat la Romexpo, potrivit Felis România.

Fiul lui Nordri, Wild Forest’s Quasar în vârstă de 7 luni, a fost şi el desemnat cel mai frumos motănel din lume în 2025, însă de această dată a adus victoria Elveţiei, ţara în care locuieşte acum. Astfel, România semnează o dublă victorie genetică: tată şi fiu, ambii campioni mondiali în acelaşi an, născuţi în aceeaşi felisă românească RO*Wild Forest’s.

Wild Forest’s Nordri, care în 2024 a fost şi Campion European, devine astfel primul motan din România ale cărui linii de sânge domină podiumurile internaţionale, un alt fiu de-al său – Wild Forest’s Prosecco – reuşind, în acest an, să învingă „vikingii” chiar la ei acasă, cucerind prestigioasa Cupă a Scandinaviei, în cea mai dificilă competiţie a celor mai mari rase de pisici – Maine Coon şi Siberiene.

După performanţa lui Nordri, România a primit o nouă confirmare de valoare: tot din România provine şi „Ursoaica” albastră din Bucovina – Kira Kiralina, o pisică britanică cu păr scurt, care, după ce şi-a învins toată concurenţa la categoria femele castrate, aduce şi ea aurul pentru România – pentru prima dată în această categorie.

Vedeta absolută a popularităţii la Campionatul Mondial Felin a fost un motănel salvat de pe stradă.

Spark, un motănel fără pedigree, dar cu o poveste de film, salvat şi readus la viaţă în secţia UPU a Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, a furat inimile publicului şi ale arbitrilor, devenind Vicecampion Mondial la categoria „Pisici de casă”, o categorie special creată pentru a promova empatia, incluziunea, salvarea şi adopţia pisicilor abandonate.

Este pentru prima dată în istoria FIFe când presa internaţională de top scrie despre o competiţie organizată în România – o performanţă istorică semnată de Felis Romania. Associated Press, The Washington Times şi ABC News au relatat despre eveniment, descriindu-l drept „cel mai mare show felin din lume”.

La eveniment au participat 757 pisici. Au fost: 36 rase din 35 de ţări, 398 crescători şi 36 pisici adoptate.

Lasati un comentariu