Ultimele stiri

UPDATE. O mașină a intrat într-o conductă de gaz, în Năvodari: zeci de persoane au fost evacuate din casele din apropiere

Sursă foto: observatorulph.ro

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 27 octombrie, în Năvodari.

Potrivit primelor informații, o mașină a intrat într-o conductă de gaze, pe strada Ciocârliei, nr. 9.

La fața locului intervine Stația Midia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SAJ.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE 16.30. În urma accidentului a fost ruptă o conductă de gaze care alimentează casele din apropiere. Din cauza gazelor s-a dispus măsura evacuării persoanelor din zona afectată. Până la acest moment au fost evacuate 30 de persoane (25 adulți și 5 copii)

La fața locului forțele au fost suplimentate cu o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj CBRN.

UPDATE 16.45. Până la această oră, au fost evacuați 50 adulți și cinci copii.

În jurul orei 16:35 gazul a fost oprit. Echipajul CBRN efectuează măsurători în zonă.

UPDATE 16.50. În urma măsurătorilor, nu se mai înregistrează scăpări de gaze.

UPDATE 17.10. Persoanele au început să se întoarcă în locuințe împreună cu echipajele de intervenție care măsoară valorile din imobile.
UPDATE 17.15. Intervenția pompierilor a fost încheiată.

Lasati un comentariu