Ultimele stiri

(FOTO) Mașinuțe electrice contrafăcute, descoperite de polițiști într-un container din Portul Constanța Sud-Agigea

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, 27 octombrie, o acțiune de verificare a bunurilor dintr-un container sosit în Portul Constanța Sud-Agigea, destinate unei societăți comerciale din orașul Buzău.

Cu sprijinul vameșilor, în interiorul containerului au fost identificate 40 de mașinuțe electrice pentru copii, care aveau denumirea și/sau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Mărfurile, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Alte articole

Nu există alte articole recente de la acest autor.

```