Ultimele stiri

Grindeanu, despre majorarea salariului minim: E posibil să intrăm în infringement

Sursă foto: captură video

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre majorarea salariului minim, că a cerut şi prim-ministrul a fost de acord să se vină cu un calcul de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Finanţelor legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului.

Azi dimineaţă am avut o discuţie cu premierul Bolojan, au intervenit câteva modificări. Doamna comisar Roxana Mînzatu ne-a informat că e posibil să intrăm într-o zonă de infringement, dacă nu facem această majorare. Ştiu că peste două zile e acel Consiliu Tripartit.

Am cerut şi prim-ministrul a fost de acord, i-am spus azi dimineaţa că mi-aş dori să se vină cu un calcul de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Finanţelor legat de impactul pe care l-ar avea asupra bugetului, dacă există un asemenea impact şi care ar fi efectul nemăririi salariului minim şi care ar fi efectul unui infringement. Şi lucrurile acestea vor fi prezentate de prim-ministru”, a arătat Sorin Grindeanu, la Parlament.

Lasati un comentariu