Ultimele stiri

Au fost suspendate cursurile la Școala nr. 7 din Constanța din cauza infiltrațiilor

Aflată recent în mijlocul unui scandal politic, Școala nr. 7 din municipiul Constanța revine în atenția publică. În urma unui control efectuat de Direcția de Sănătate Publică Constanța, cursurile au fost suspendate vineri, după ce inspectorii au constatat infiltrații.

Joi, 23 octombrie, DSP Constanţa a realizat un control care a evidenţiat infiltraţii la etajele I şi II, lipsa curentului electric încă din 7 octombrie la etajul al doilea şi clase fără uşi. În consecinţă, cursurile au fost suspendate vineri pentru remedierea situaţiei.

Recent, Primăria Constanţa anunţase finalizarea completă a lucrărilor de reabilitare la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu”, cu promisiunea ca elevii să se întoarcă într-un mediu „modern şi sigur”. Proiectul, finanţat prin PNRR – „Valul Renovării”, includea reabilitarea termică, modernizarea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, montarea sistemelor de alarmare şi stingere incendii, plus sisteme alternative de energie.

Ploaia care a declanșat o furtună politică

În urma ploilor torențiale şi a codului roșu de vreme rea, la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța s-au înregistrat infiltraţii semnificative, apa curgând din tavan în sălile de clasă recent reabilitate. Situația a fost adusă în atenția publică de secretarul de stat Florin Cocargeanu.

Ulterior, Primăria Municipiului Constanţa a transmis că dotările şcolii se realizează etapizat, lucrările nefiind încă recepționate.

Florin Cocargeanu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, a răspuns spunând că Şcoala nr. 7 nu este doar o lucrare prost executată, ci „un simbol al unui eşec administrativ”, după ce reabilitarea a fost declarată finalizată, iar clădirea s-a inundat la prima ploaie.

În contextul scandalului, Felicia Ovanesian i-a cerut demisia primarului municipiului Constanța, argumentând că situaţia de la Şcoala nr. 7 reflectă deficienţe grave în administraţia locală.

Lasati un comentariu