Ultimele stiri

NAȚIONAL. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit: pilotul a fost găsit decedat

Sursă foto: Facebook/Comitetul Central

Forţele de intervenţie din Vaslui au fost sesizate, joi, cu privire la un posibil accident aviatic în zona Băcani. Firma care deţine un avion ultrauşor nu a mai putut lua legătura cu pilotul, iar acesta nu a putut ateriza din cauza ceţii. Ajunşi la faţa locului, pompierii au găsit pilotul decedat.

Detaşamentul Bârlad intervine, joi, în zona Băcani, la un posibil accident aviatic.

Un apel E-CALL pe 112, urmat de apel al unei persoane a societăţii căreia îi apartine avionul de mici dimesiuni, a transmis că avionul ultrauşor urma să aterizeze în zona Băcani, dar, din cauza ceţii, nu a putut ateriza”, a transmis ISU Vaslui.

Potrivit pompierilor, apelantul a precizat că, ulterior, a fost pierdut contactul cu pilotul.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie şi reprezentanţi ai mai multor instituţii.

Pompierii au ajuns în zona indicată şi au constatat că avionul s-a prăbuşit, iar pilotul este decedat.

UPDATE. Victima este un bărbat în vârstă de 65 de ani, proprietarul asociației viticole de lângă pădure. El venea de la Suceava și trebuia să aterizeze pe heliportul din marginea pădurii. 

Lasati un comentariu