În ultimul timp au apărut câteva întrebări legate de apariţiile premierului, din ce în ce mai singur, în faţa camerelor de luat vederi. Acest articol este despre izolarea premierul Bolojan care vrea să reformeze statul.
Titlul articolului este inspirat din filmul ”Singurătatea alergătorului de cursă lungă”(1962), în regia lui Tony Richardson, după o nuvelă de Alan Sillitoe.
Sunt peste 30 de ani de când reformele doar au fost anunţate, dar niciodată duse la capăt. Iată că de această dată s-a găsit cineva, Premierul Bolojan, care chiar vrea să le ducă la capăt, în ciuda rezistenţei sistemului.
Există o imagine care a devenit simbolul ultimilor luni de guvernare: în centrul cadrului apare premierul, iar în spatele lui nu apare niciun ministru, niciun secretar de stat, niciun consilier. Este ceva anormal întrucât suntem în etapa în care toţi politicienii vor să iasă în evidenţă, şi să bage capul în poză, să arate cât de importanţi sunt. Politicienii iubitori de stativul cu microfoane şi de apariţii în poze, gata să se gudure pe lângă şef, de această dată au declarat forfait. Parcă s-au evaporat. Apar câteva întrebări logice…Păi de ce apare Bolojan singur? Ce are Bolojan de este evitată poza cu el? De ce apare Premierul singur la întâlnirile cu presa? De ce nu este însoţit de nimeni în comunicatele pe care le face? De ce duce Bolojan singur mesajul despre mersul reformelor? Unde sunt ceilalţi membri ai guvernului? Dar ai coaliţiei?
Când se inaugurau porţiuni de autostradă, când se finaliza montarea bordurilor, când se inaugurau podeţe, sau ori de câte ori se tăiau panglici la obiective chiar minore, politicienii erau ciorchine acolo. Atunci toţi voiau să fie pozaţi, iar acum, cu Bolojan, nu mai vrea nimeni. Când bântuie spectrul unor măsuri nepopulare, fuga a rămas singura cale de a evita răspunderea.
Cel mai folosit cuvânt în spaţiul public, când se vorbeşte de guvernare, este ”Bolojan”, nicidecum ”Guvernul Bolojan”. Toate măsurile nepopulare, de restructurare a sistemului bugetar, sunt asociate, doar, cu numele Premierului. Nu cu al ”Guvernului Bolojan”. Orice tăiere de salarii, sporuri, orice reducere de personal este pusă pe seama Premierului. Se încearcă acreditarea faptul că agenda reformelor este a lui Bolojan, nu a Guvernului.
Păi cine mai are curajul să apară în poză cu o astfel de persoană care chiar vrea să facă treabă şi vrea să rezolve probleme amânate de peste 30 de ani. Pentru orice măsură nepopulară o parte dintre partenerii de guvernare au aceiaşi retorică: ”Bolojan a făcut!”, ”Bolojan a decis!, ”Bolojan a impus!” Noi nu am solicita aşa ceva…El a făcut-o…El vrea… Dacă se mai tergiversează mult cu reformele, acestea riscă să se transforme într-un munte de decepţii.
Şi poate nu ar însemna prea mult teama de a apare alături de Premier, teama de a nu fi asociaţi cu măsurile dure, dar necesare, impuse de acesta. Se mai întâmplă ceva pe lângă distanţarea politică. Mai este ceva foarte important! Faulturile la care este supus Premierul chiar din partea celor care s-au angajat că vor să reformeze statul. O parte din partenerii de coaliţie, contaminaţi de hidra populismului, atacă deciziile acestuia ca şi cum ar fi rivali, nu membri ai unei structuri care au bătut palma pentru a pune în aplicare un plan de reforme. Se mimează susţinerea reformelor în coaliţie, ba, mai mult, chiar sunt sabotate acestea.
Cei vizaţi de fuga de Premier şi-au construit un arsenal scuze pentru a combate reformele iniţiate: ”nu este momentul oportun pentru astfel de reforme”, ”reformele sunt grăbite/pripite”, ”lipsa de empatie pentru cei vizaţi de restructurări”, ”să mai aşteptăm puţin, doar n-au intrat zilele în sac”, ”Bolojan nu înţelege economia”. Ar dori reformele la nivel de pişcătură nevinovată pentru cei pe care îi protejează de ani de zile. Iar acum e nevoie de măsuri radicale, profunde. Dar ei vor să-şi păstreze imagine de ”oameni de treabă”, să-şi menţină structurile pe care le-au construit în cei peste 30 de ani, să nu tulbure cuiburile din administraţie care stau cloşcă pe bani publici, unde favorul şi compromisul sunt stiluri de viaţă. Şi mai vor ceva…Să nu deconteze electoral nimic din ceea ce se întâmplă acum în planul reformelor.
Un fapt este cert, reformele lui Bolojan (folosesc expresia consacrată, ”reformele lui Bolojan”) au un grad ridicat de incomoditate, generând valuri de disponibilizări şi tăieri de sporuri şi salarii. Reformele vizează, de această dată, spargerea bulei bugetare şi îndreptarea anarho-bugetarismului. Partidele care şi-au desantat neamurile în instituţiile publice, acum nu mai vor să le retragă. Iar unii membri ai guvernului, partenerii de coaliţie, vor să stea deoparte pentru a-şi păstra imaginea nealterată şi pentru a continua să se scalde în populism. Se încearcă o deviere a guvernului de la parcursul reformist.
Premierul Bolojan pare a fi din alt film, vrea să meargă înainte în ciuda faptului că cei care trebuiau să-l ajute în acest demers stau pe margine. El a avut curajul să tragă perdeaua şi să ne arate felul în care este prăduit, nu cheltuit, banul public. Şi reformele, şi poza cu Premierul au devenit fierbinţi, şi toată lumea fuge de ele. Este o antiteză evidentă între ei şi reforme.
Un fapt este cert, în momentul de faţă avem mai mult un Premier reformator decât un Guvern reformator.
Articol apărut inițial în Ziarul Financiar
