Polițiștii suceveni au identificat și sancționat un șofer care a fost filmat în timp ce efectua o depășire extrem de periculoasă pe DN 17, între localitatea Prisaca Dornei și municipiul Câmpulung Moldovenesc, către Vatra Dornei.
În imaginile publicate pe Facebook, se vede cum conducătorul unui autoturism intră brusc pe contrasens, fără a se asigura, ignorând faptul că din față se apropie o altă mașină care circula regulamentar. Pentru a evita impactul frontal, șoferul care venea din sens opus a fost nevoit să tragă de volan și să intre, la rândul său, pe celălalt sens de mers, reușind să evite o coliziune cu potențiale consecințe grave.
După ce imaginile au devenit virale, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc s-au autosesizat și au reușit să identifice conducătorul auto: un bărbat de 56 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța.
Potrivit IPJ Suceava, pentru abaterile comise, șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.215 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile, în conformitate cu art. 101, alin. 3, lit. d din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Reprezentanții Poliției amintesc că monitorizează nu doar traficul rutier, ci și mediul online, imaginile publice fiind deseori folosite pentru identificarea și sancționarea comportamentelor periculoase în trafic.