Titus Corlățean a anunțat în această dimineață, într-un mesaj pe Facebook, că se retrage oficial din competiția internă pentru președinția PSD, explicând că proiectul său de reformare a partidului „nu este fezabil” în condițiile actuale. Actualul președinte interimar Sorin Grindeanu rămâne singurul candidat la șefia partidului.
Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta”, a scris Corlățean într-o postare publică.
Fostul ministru acuză o atmosferă internă „dominat[ă] de tranzacții, frici și calcule personale”, în care nu mai există „curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă”. El afirmă că a găsit mulți colegi care i-au dat dreptate, dar „prea puțini dispuși să se implice deschis”.
Corlățean le mulțumește explicit colegilor Robert Cazanciuc și Constantin Toma pentru sprijin, precizând că a evitat să menționeze alte nume „pentru a evita anumite repercusiuni”.
Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult”, a conchis el.
Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni începând cu orele 16.00, pentru a stabili data Congresului care ar urma să aleagă noua conducere, au declarat pentru G4Media.ro sure politice. Potrivit acestora, Congresul ar putea avea loc la finalul lunii octombrie sau în prima săptămână din luna noiembrie.