Premiul Nobel pentru Literatură 2025 i-a fost atribuit, joi, scriitorului maghiar László Krasznahorkai „pentru opera sa convingătoare şi vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
Anunţând câştigătorul la Stockholm, Mats Malm, secretar permanent şi purtător de cuvânt al Academiei Suedeze, a declarat că „tocmai l-a contactat telefonic pe László Krasznahorkai, aflat în vizită la Frankfurt”.
Autorul László Krasznahorkai s-a născut în 1954 în micul oraş Gyula din sud-estul Ungariei, lângă graniţa cu România. O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, „Sátántangó”, publicat în 1985 („Satantango”, 2012), care a făcut senzaţie în Ungaria şi a reprezentat opera de debut a autorului. Romanul descrie, în termeni puternic sugestivi, un grup de locuitori săraci dintr-o fermă colectivă abandonată din zona rurală a Ungariei, chiar înainte de căderea comunismului. Tăcerea şi anticiparea domnesc, până când carismaticul Irimiás şi prietenul său Petrina, pe care toţi îi credeau morţi, apar brusc pe scenă. Pentru locuitorii care îi aşteptau, ei par mesageri ai speranţei sau ai judecăţii de apoi. Elementul satanic la care se referă titlul cărţii este prezent în moralitatea lor de sclavi şi în pretenţiile şarlatanului Irimiás, care, deşi eficiente, sunt înşelătoare şi îi lasă pe aproape toţi încurcaţi. Toţi personajele din roman aşteaptă să se întâmple un miracol, o speranţă care este de la bun început spulberată de motto-ul kafkian din introducerea cărţii: „În acest caz, voi rata lucrul aşteptându-l”.
Romanul a fost ecranizat într-un film extrem de original în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.
Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, „Az ellenállás melankóliája” (1989; „Melancolia rezistenţei”, 1998). Aici, într-o fantezie horror febrilă care se desfăşoară într-un mic oraş maghiar situat într-o vale din Carpaţi, drama a fost intensificată şi mai mult. Încă de la prima pagină, noi – împreună cu neatrăgătoarea doamnă Pflaum – ne trezim într-o stare de urgenţă ameţitoare. Semnele de rău sunt numeroase. Un moment crucial în succesiunea dramatică a evenimentelor este sosirea în oraş a unui circ fantomatic, a cărui atracţie principală este carcasa unei balene uriaşe. Acest spectacol misterios şi ameninţător pune în mişcare forţe extreme, provocând răspândirea violenţei şi a vandalismului. Între timp, incapacitatea armatei de a preveni anarhia creează posibilitatea unei lovituri de stat dictatoriale. Folosind scene onirice şi caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine şi dezordine. Nimeni nu poate scăpa de efectele terorii.
