Ultimele stiri

Simona Halep împlineşte 34 de ani. 24 de turnee câștigate și o carieră de excepție

Sursă foto: Simona Halep Instagram

Fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon, Simona Halep, împlinește astăzi, 27 septembrie, 34 de ani. Una dintre cele mai importante sportive din istoria tenisului românesc, Halep și-a anunțat în acest an retragerea din activitate, urmând ca în 2026 să aibă loc o ceremonie oficială dedicată încheierii carierei sale.

Jucătoarea din Constanța și-a anunțat retragerea pe 4 februarie 2025, după eliminarea în primul tur la Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Aceasta revenise în circuitul WTA în martie 2024, la Miami Open, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne îi redusese suspendarea pentru dopaj de la patru ani la doar nouă luni. În turneul de la Miami, Halep a pierdut în fața spaniolei Paula Badosa, în ceea ce a fost primul ei meci după o absență de 569 de zile.

Sportiva a precizat că evenimentul oficial de retragere va avea loc pe 13 iunie 2026, dată care va marca simbolic finalul carierei sale competiționale.

O carieră de excepție

Născută la 27 septembrie 1991, la Constanţa, Simona Halep a descoperit tenisul la doar patru ani, sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani debuta deja în circuitul ITF, remarcându-se rapid printre cele mai promițătoare jucătoare ale lumii.

Momentul care a anunțat marea carieră ce avea să urmeze a fost titlul câștigat la Roland Garros, la junioare, în 2008. Doi ani mai târziu, Halep intra pe deplin în circuitul profesionist.

Ascensiunea decisivă s-a produs în 2013, an în care a câștigat șase turnee WTA pe toate suprafețele, performanță ce i-a asigurat locul printre starurile tenisului mondial. În 2014, Halep a jucat finala Roland Garros la senioare și a ajuns până în ultimul act al Turneului Campioanelor, la prima participare.

De-a lungul carierei, Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA, inclusiv două turnee de Grand Slam – Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019). A petrecut 64 de săptămâni pe primul loc mondial și rămâne una dintre cele mai iubite și respectate sportive ale României.

Cariera Simonei Halep, în cifre:

Titluri WTA de simplu: 24 – Melbourne, Toronto – 2022; Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 18 – Cluj-0Napoca (2021); Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Titluri la dublu: 1, Shenzhen – 2018, în echipă cu Irina Begu;

Finală (dublu): 1, Montreal – în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;

Meciuri câştigate – meciuri pierdute: 579-238;

Premii totale: 40,203,437 milioane de dolari;

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

Lasati un comentariu