Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a avut joi un derapaj verbal la adresa realizatorului de televiziune Emil Tatu, chiar în timpul ședinței Consiliului Local, prima desfășurată în format fizic după ce instanța a obligat administrația locală să renunțe la întâlnirile exclusiv online.
Adresându-se jurnalistului de la Constanța TV, edilul liberal a declarat:
Dacă vreți, mai vin o dată la dumneavoastră în emisiune și o vă mai calc o dată în picioare”.
Moderatorul l-a întrebat apoi când ar fi dispus să participe la emisiune, iar Chițac a replicat: „Când vreți dumneavoastră”.
Incidentul s-a produs pe fondul unei ședințe cu miză simbolică pentru administrația locală: prima organizată cu prezență fizică a consilierilor, după ce instanța a decis că întâlnirile nu mai pot avea loc exclusiv în mediul online.
La Constanța, ședințele Consiliului Local au fost convocate în format virtual încă din primul mandat al lui Vergil Chițac, justificarea inițială fiind contextul pandemic. Ulterior, practica a fost menținută, în ciuda criticilor formulate de opoziție și societatea civilă. Singura excepție a avut loc în decembrie 2024, când, în mod special, Consiliul a fost convocat fizic pentru alegerea viceprimarilor Costin Răsăuțeanu (PSD) și Ionuț Rusu (PNL).