Ultimele stiri

Ministrul Muncii susține impozitul progresiv: „Nu afectează veniturile mici și medii”

Sursă foto: captură video

Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre indexarea pensiilor în 2026, impozitarea progresivă și măsurile pentru sprijinirea cetățenilor în perioada dificilă.

În primul rând vreau să spun că nu sunt un ministru adept al ideii de concedieri, pentru că s-a vorbit foarte mult în spațiu public despre nevoia de reducerea cheltuielilor aparatului bugetar. Da, cred că acest lucru este legitim, dar el se poate întâmpla și prin reducerea altor cheltuieli și nu prin darea oamenilor afară. Am dat cu alte ocazii exemplu chirilor pe care le plătește inclusiv Ministerul Muncii și care sunt în unele cazuri foarte mari, care pot fi anulate și putem să acomodăm colegii în spații pe care statul le are deja, dar concedierile nu sunt o idee bună”, a explicat Manole, pentru Antena 3 CNN.

El a precizat că intervenția Ministerului Muncii în piața muncii se face prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, sprijinind tinerii, șomerii de lungă durată și persoanele care urmează programe de calificare, însă dinamica fiecărei companii rămâne o chestiune privată.

Ministrul a explicat și cum pot fi remediate problemele de înrolare în platforma STS pentru sprijinul la energie:

Avem platforma STS, administrația locală, Poșta Română și Agenția Națională pentru Plăți Sociale, care au baze de date cu beneficiarii eligibili. În plus, call center-ul ANEPIS funcționează permanent și sună persoanele pentru a identifica problemele și a găsi soluții individuale”.

El a subliniat că tichetele pentru energie sunt destinate gospodăriilor care respectă criteriile de venit:

Trebuie văzut fiecare caz cu specificul lui. Toate aceste instrumente vor face ca, în cea mai mare măsură, cei care trebuie să beneficieze de sprijin să îl primească efectiv”.

Florin Manole a precizat că programul FIV ar putea fi reluat din 2026, după ce au fost analizate soluții din fonduri europene:

Am discutat cu toate organizațiile neguvernamentale, am răspuns la sute de petiții și am lucrat împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a identifica fonduri. Sunt optimist că anul viitor vom avea buget disponibil din fonduri europene pentru ca proiectul să înceapă, poate chiar la începutul anului viitor”.

Impozit progresiv și pensii 

Ministrul a reiterat susținerea pentru impozitarea progresivă:

Aceasta nu ar afecta nici pe cei cu venituri mici, nici pe cei cu venituri medii, ci doar pe persoanele cu venituri foarte mari, inclusiv pensii. PSD a propus această măsură încă de la începutul discuțiilor în coaliție, însă nu a existat consens. Impozitarea progresivă este soluția pentru venituri echitabile și protecția populației”.

Referitor la indexarea pensiilor în 2026, Manole a declarat:

Nu vreau să anticipez, pentru că nu știu care vor fi evaluările raportate la rectificarea bugetară. Trebuie să avem în vedere ca cei cu venituri mici să treacă cât mai ușor peste o perioadă dificilă. Pragul de impozitare a pensiilor ar fi trebuit să fie de peste 4.000 de lei, nu de peste 3.000, astfel încât aproape 800.000 de pensionari să nu plătească contribuții în plus. Din păcate, n-am avut consens, dar măsura rămâne fezabilă dacă există interes general în coaliție pentru protejarea veniturilor populației”.

Lasati un comentariu