Ultimele stiri

Cum arată interiorul Catedralei Mântuirii Neamului eliberat de schele

Sursă foto: Facebook

Catedrala Națională din București va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.

Evenimentul marchează o triplă aniversare: 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, 100 de ani de la ridicarea acesteia la rang de Patriarhie și Centenarul Patriarhiei Române.

Lucrările la ansamblul Catedralei sunt aproape finalizate, interiorul fiind deja eliberat de schele. Ultimele pregătiri sunt în desfășurare, iar după sfințire, lăcașul de cult va rămâne deschis permanent credincioșilor.

„Va fi permanent deschisă închinătorilor și va avea un program liturgic deosebit, inclusiv la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de luni, 27 octombrie 2025”, a declarat Părintele Ionuț Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal, pentru Trinitas TV.

Potrivit Patriarhiei Române, în perioada 2010–2025 au fost investite aproximativ 270 de milioane de euro în construcția Catedralei Naționale, din care peste 10% din costuri au fost acoperite din fonduri proprii. Suma include atât lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, cât și la clădirile anexe și celelalte construcții din ansamblu.

Lasati un comentariu