Ultimele stiri

Cea mai mare pensie specială din România a ajuns la aproape 70.000 de lei pe lună

Sursă foto: digi24.ro

Cea mai mare pensie specială din România a ajuns la aproape 70.000 de lei pe lună, echivalentul a 14.000 de euro, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Doar 30% din această sumă provine din contribuțiile individuale, restul de 70% fiind acoperit din bugetul de stat. Astfel, pensia respectivă se ridică la 69.343 lei, din care 21.085 lei reprezintă partea contributivă, iar 48.258 lei partea necontributivă.

În prezent, pensia medie de serviciu a magistraților este de 25.356 lei, de aproape zece ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de 25 de ori mai mare decât pensia medie a unui pensionar obișnuit, care se situează în jurul valorii de 2.700 de lei. Un alt avantaj semnificativ este vârsta de pensionare: în România, magistrații pot ieși la pensie la 47 de ani, în timp ce în alte state europene, precum Italia, Finlanda sau Slovenia, pragul este de 65–70 de ani.

În contextul acestor statistici, Curtea Constituțională a României (CCR) va dezbate miercuri, 24 septembrie, legea privind pensiile magistraților, parte a unui pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Dacă legea nu va trece de filtrul constituțional, legitimitatea guvernului ar putea fi pusă sub semnul întrebării, conform declarațiilor președintelui UDMR, Kelemen Hunor.

Reforma propusă prevede majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani, creșterea vechimii minime în muncă la 35 de ani și plafonarea cuantumului pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate. Chiar și cu aceste modificări, pensiile magistraților vor rămâne considerabile, fiind greu de susținut că o pensie medie de 14.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie.

Lasati un comentariu