Trei persoane au murit și alte 16 au fost rănite duminică seara în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia, în urma unui atac cu drone, au anunțat autoritățile locale și Ministerul Apărării rus.
Liderul local, Serghei Axionov, a precizat pe Telegram că incidentul a avut loc în regiunea orașului Foros și că au fost avariate un sanatoriu și o școală. Ministerul rus al Apărării a raportat inițial două victime și 15 răniți, calificând atacul drept „un act terorist deliberat împotriva unor ținte civile”.
Crimeea, anexată de Rusia în 2014, face parte din cele cinci regiuni ucrainene pe care Moscova le revendică. Kremlinul a reiterat cerința ca Ucraina să se retragă din anumite teritorii pe care le controlează parțial, în special în regiunea Donețk, ca precondiție pentru încetarea ostilităților, solicitare pe care Kievul o respinge.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că NATO și Uniunea Europeană „trebuie să se uite în oglindă” pentru a identifica sursa agresiunii în Europa, acuzând Kievul că „sponsorizat de Occident, răspândește terorismul pe continent”.
Atacul a avut loc în jurul orei 19:30, ora Moscovei (16:00 GMT), vizând o stațiune fără instalații militare și implicând drone echipate cu focoase explozive, a mai precizat Ministerul Apărării rus.